logo


Meniu

Partidul Național Liberal o să sesizeze Comisia Europeană în legătură cu ordonanţa 114: 'Este posibilă inclusiv declanşarea unei proceduri de infringement'

Potrivit liderului PNL, Ludovic Orban, nu este exclusă nici declanşarea unei proceduri de infrigement împotriva României.

Citește și: Europarlamentar PSD, atac la adresa lui Ludovic Orban: războiul din România se mută în Europa

„Obiectivul nostru fundamental, în această sesiune parlamentară, este abrogarea cât mai rapidă a ordonanţei 114 în integralitatea sa. Ordonanţa 114 este neconstituţională, este contrară multor prevederi din Tratatul Uniunii Europene, de asemenea conţine prevederi contrare unor regulamente şi directive aprobate la nivel european. Echipa care va lucra trebuie să pregătească o informare, cu punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal, privitor la reglementările din ordonanţa 114, atât reglementările din domeniul energiei, cât şi reglementările din domeniul financiar-bancar, cât şi în ceea ce priveşte reglementările care se referă la administrarea Pilonului II de pensie, pe care noi le considerăm ca fiind neconforme cu Tratatul Uniunii Europene şi cu alte reglementări la nivel european”, a declarat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban, relatează News.ro.

Citește și: Mihai Tudose anunță SFÂRȘITUL pentru PSD: 'Vorbeşti cu extinctorul! PSD e în cădere liberă. Liviu Dragnea va sta până îngroapă PSD, poate asta e misiunea lui'

El a precizat că liberalii şi-au propus să finalizeze acesta material până săptămâna viitoare, urmând să îl aprobe în Biroul Executiv şi să îl trimită către Comisia Europeană şi către orice entitate de la nivel european interesată de acest subiect „Noi considerăm că este posibilă inclusiv declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României, privitor la anumite prevederi din ordonanţa 114, care reprezintă un act criminal la adresa economiei Româneşti”, a mai declarat Orban.

4 feb 21:31
Comentarii