logo


Meniu

Primăria Timişoara derulează un proiect de promovare a patrimoniului cultural evreiesc

Primăria Timişoara derulează un proiect care are ca scop promovarea patrimoniului cultural evreiesc din municipiu, printre care se numără şi trei sinagogi construite între 1864 şi 1910, scrie Agerpres.

Citește și: Încep înscrierile pentru competiţia internaţională a Festivalului 'Ceau, Cinema!'Comunitatea evreilor a ridicat trei sinagogi în Timişoara - Cetate (1864-1865), Fabric (1899) şi Iosefin (1910), atunci când numărul iudeilor era mai mare. O dată cu trecerea timpului, mulţi dintre iudei au plecat în Israel, iar din miile de etnici au rămas circa 300 evrei în vârstă, şi alţii, la fel de puţini, care fac parte din familiile lor. Reducerea numărului comunităţii a redus posibilităţile financiare de întreţinere a lăcaşurilor lor de rugăciune, acestea s-au deteriorat, iar unica sinagogă în care se mai poate intra este cea din Iosefin, în care se mai oficiază câte vreun botez sau se spun psalmi cu prilejul puţinelor lor sărbători de peste an. Sinagoga Cetate a fost construită folosindu-se planurile arhitectului vienez Ignaz Schumann. Faţada are două turnuri şi placaje cu plăci din mozaic de diverse culori, predominând albastrul, oferind o cromatică plăcută. Sinagoga a primit în 1886 şi o orgă. Ultimele rugăciuni când imensa sală era plină de credincioşi s-au auzit în anii '90, după Revoluţie. În cimitirul evreiesc îşi dorm somnul de veci în jur de 16 mii de suflete, mormintele fiind îngrijite de către voluntari ai comunităţii evreilor locului. Cel mai vechi mormânt este cel al medicului Arziel Assiel (1693), alături de cel al rabinul Oppenheimer Zvi Hirsch, al cărui mausoleu este un adevărat loc de pelerinaj, nu doar pentru evrei.

4 feb 21:31
Comentarii