logo


Meniu

Samsung Galaxy Note 9 se lansează peste o lună. Cât va costa

Următorul flagship al companiei din Coreea de Sud este programat pentru lansare în mai puţin de o lună, iar astăzi avem primele detalii despre preţul său. Informaţia a fost „scursă” în presa din Polonia, una dintre cele mai importante pieţe din regiune pentru Samsung.

Dacă majoritatea oamenilor au fost surprinşi în mod negativ atunci când Apple a lansat iPhone X, în luna septembrie a anului trecut, prin prisma preţului său foarte piperat, Samsung nu se lasă nici ea mai prejos şi pregăteşte un terminal al cărui cost va sări, mai mult ca sigur, de pragul de 1000 de euro.

Un reprezentativ local al Samsung din Polonia a confirmat că preţul noului telefon va fi de 1160 de euro, ceea ce înseamnă că va trece pe prima poziţie din topul preţurilor terminalelor produse de compania din Coreea de Sud. Ca o observaţie interesantă, Samsung Galaxy Note 8, la momentul lansării de anul trecut, costa „doar” 950 de euro, notează Ubergizmo.

Acest lucru confirmă trendul general de pe piaţa de smartphone-uri, tendiţa creşterii în ritm acelerat a preţurilor, fiind reflectat în mod principal de diferenţa de 210 euro, una care este de luat în calcul de la un an la altul. Samsung Galaxy Note 9 se va lansa pe 24 august în cadrul unui eveniment ce va avea loc la New York.

16 iul 15:24
Comentarii