logo


Meniu

UE nu vrea vize pentru britanici după oficializarea Brexitului. Ce solicită în schimb

Ambasadorii UE doresc să permită cetăţenilor britanici să aibă acces în zona Schengen fără viză după Brexit, pentru o perioadă de 90 de zile, a anunţat Consiliul UE, scrie Politico.

Cele 90 de zile pot fi valabile într-o perioadă de 180 de zile, a precizat Consiliul, Marea Britanie fiind astfel adăugată pe o listă care cuprinde deja Australia, Canada şi Brazilia.

Consiliul a informat că decizia este bazată pe o presupusă reciprocitate din partea autorităţilor britanice pentru cetăţenii UE care se duc în Marea Britanie pentru o şedere scurtă şi a avertizat că vizele vor fi necesare din nou dacă britanicii nu sunt de acord.

„Dacă Marea Britanie va introduce vize pentru cetăţenii oricărei ţări din UE, mecanismul de reciprocitate se va aplica iar UE va aplica fără întârziere acest mecanism“, a precizat Consiliul.

Dacă acordul va fi aprobat, accesul fără vize va fi valabil şi pentru britanicii care vizitează România, Bulgaria, Croaţia şi Cipru - ţări care nu sunt în zona Schengen încă.

Irlanda, care nu este în zona Schengen, are un acord bilateral separat cu Marea Britanie.

Comitetul pentru Libertăţi Civile al Parlamentului European a aprobat măsura în această săptămână şi urmează să lucreze la textul final alături de Consiliu.

1 feb 23:57
Comentarii